Primele tehnici de conservare şi sterilizare
Începuturile tehnicilor de conservare şi sterilizare apar în lumea antică.
Aristotel le recomanda trupelor lui Alexandru cel Mare să fiarbă apa mării înainte de a o bea. Timp de multe secole, se credea că aerul este responsabil pentru răspândirea unor boli.
Este cunoscut faptul că Hipocrate a încercat să trimită ciuma departe de Atena, prin arderea lemnului aromatic şi prin spălarea plăgilor cu apă caldă.
Una dintre primele descoperiri din istoria omenirii a fost sarea, aceasta având o acţiune de conservare. Mai târziu, s-a dovedit că soluţiile de zahăr au avut acelaşi efect.
Fumul, s-a dovedit a fi o metodă esenţială de conservare, în special pentru carne.
Efectul benefic al trecerii instrumentelor chirurgicale prin flacără era bine cunoscut în civilizaţia antică.
Medicii chinezi şi egipteni, de asemenea, utilizau metode chimice în tratamentul rănilor şi a leziunilor.
Nicolas Appert (1749-1841)
Appert, cofetar şi bucătar şef la Paris, Franţa din 1784-1795. În 1795, a început să experimenteze modalităţi de a conserva produsele alimentare reuşind acest lucru cu legume, supe, sucuri, produse lactate, jeleuri, gemuri şi siropuri. El a pus mâncarea în borcane de sticlă, le-a sigilat cu plută şi ceară de etanşare şi le-a pus în apă clocotită.
În 1795 armata franceză a oferit un premiu de 12.000 de franci pentru inventarea unei noi metode de a conserva produsele alimentare. După aproximativ 14 sau 15 ani de experimente, Appert a prezentat invenţia lui şi a câştigat premiul în ianuarie 1810, cu condiţia de a face publică metoda de conservare.
Acesta a demonstrat înaintea lui Pasteur, că bacteriile sunt neutralizate de căldură.
Louis Pasteur (1822-1895) a fost un biolog francez, microbiolog şi chimist renumit pentru descoperirile sale cu privire la principiile de vaccinare, fermentare microbiană şi pasteurizare, descoperirile sale salvând de-a lungul
anilor multe vieţi. Descoperirile sale au oferit sprijin direct în teoria conform căreia bolile sunt provocate de microbi cu aplicaţii multiple în medicina modernă. El este cunoscut pentru inventarea tehnicii de tratare a laptelui şi a vinului la 55 grade C, în absenţa aerului, pentru a opri contaminarea bacteriană, proces numit pasteurizare.
Pasteur a efectuat experimente care au arătat că, fără contaminare, microorganismele nu se pot forma, şi a demonstrat că, în flacoane sterilizate şi sigilate, nu se dezvoltă nimic, dar în flacoanele deschise, microorganismele se pot dezvolta.
În secolul al XXI-lea, o bună înţelegere a tehnicii aseptice devine importantă, odată cu intensificarea provocărilor reprezentate de microorganismele multirezistente şi de nevoile în schimbare ale pacienţilor.
Folosirea tehnicilor aseptice se practică de sute de ani, pătrunzând în tradiţiile şi procedurile de ”nursing” atunci când Florence Nightingale a făcut prima dată legătura dintre o bună igienă a mâinilor şi reducerea infecţiei plăgilor, în 1855.
Florence Nightingale (n. 12 mai 1820 – d. 13 august 1910) a fost precursoarea serviciului sanitar modern. Ea a fost nu numai prima asistentă medicală modernă, dar şi un statistician important. Datorită ambiţiei şi devotamentului de care a dat dovadă, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituţii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar şi cu personal de specialitate gata oricând să îngrijească bolnavii. Datorită altruismului şi personalităţii sale, Florence Nightingale şi-a consacrat întreaga viaţă ajutorării bolnavilor din spitale.
Denis Papin (Franţa 1647-Londra 1714) a fost un fizician francez, matematician şi inventator, cunoscut pentru invenţia sa de pionierat a fermentatorului cu abur, precursor al motorului cu aburi şi a oalei sub presiune. În 1674, publică la Paris prima sa lucrare ştiinţifică intitulată „Noi experienţe pentru a realiza vidul”.
În 1681, Papin a fost ales membru al Societăţii Regale din Londra. El publică în această perioadă unele chestiuni teoretice privind funcţionarea marmitei, denumită pe atunci „oala lui Papin”, sub titlul „Mod de a fierbe carnea în puţin timp şi cu puţine cheltuieli”. El a demonstrat posibilitatea de a aduce apa la o temperatură superioară lui 100 grade C, încălzind-o în vase închise.
În 1690, într-un memoriu publicat se găseşte teoria maşinii cu vapori, funcţionând printr-un joc alternativ al unui piston. Acest piston era împins de jos în sus într-un corp de pompă vertical de către vaporii de apă formaţi sub el cu ajutorul căldurii; când pistonul isprăvea cursa, focul era înlăturat, vaporii răcindu-se îşi micşorau forţa elastică şi presiunea atmosferică, exercitându-se deasupra pistonului, îl forţa să coboare din nou. Papin perfecţionează această maşină.
Savery şi Newcomen construiseră încă din 1705 o astfel de maşină. Papin recunoaşte în memoriul publicat faptul că englezii ajunseseră la acelaşi rezultat, prin aceleaşi mijloace. Dar se ştie că încă din 1690 există o descriere a maşinii în prima formă, elaborată de Papin.
Charles Chamberland (1851-1908) a fost un microbiolog francez care a lucrat cu Louis Pasteur. În 1884 a dezvoltat un tip de filtrare cunoscut astăzi ca filtrul Chamberland sau filtru Pasteur-Chamberland. Filtrul este format dintr-un tub de porţelan nesmălţuit
care conţine un inel de porţelan emailat prin care se introduce o conductă (ţeava). Nucleul de porţelan este alcătuit dintr-o ţeavă de metal cu găuri prin care apa este împinsă sub presiune, astfel are loc filtrarea sub presiune. Orificiile sunt mai mici decât bacteriile, făcând astfel posibilă trecerea soluţiei ce conţinea bacterii prin filtru şi îndepărtându-le din soluţie. El a folosit acest filtru pentru a începe demararea unui proiect de cercetare ce a condus la inventarea dispozitivului numit autoclavă.
Pasteur (1876), Koch şi Wolffhugel (1881) au dezvoltat şi au utilizat apoi autoclava.
În Franţa, primul dispozitiv folosit pe bază de căldură uscată, a fost dispozitivul de sterilizare, introdus de Gaston Poupinel în 1885, când s-a început utilizarea sa în cadrul mai multor spitale.
Joseph Lister (n. 5 aprilie 1827 – d. 10 februarie 1912) a fost chirurg englez. Este creatorul asepsiei, folosind pentru prima dată fenolul (1865) ca antiseptic la dezinfecţia rănilor şi la curăţarea instrumentelor chirurgicale.
În acea perioadă, infecţiile erau explicate ca fiind efectul prezenţei în aer a unor substanţe chimice, „miasme”, care acţionează asupra ţesuturilor. Noţiunile de igienă elementară precum spălatul mâinilor sau a rănilor, erau considerate inutile. Operele lui Ignaz Semmelweis şi Oliver Wendell Holmes, referitoare la asepsie, erau ignorate.
Studiind scrierile lui Pasteur, Lister îşi dă seama că fermentarea şi putrezirea pot avea loc şi în absenţa oxigenului şi aceasta în prezenţa anumitor microorganisme. Tratând instrumentele chirurgicale şi rănile cu fenol, Lister ajunge la performanţa (1869) de a reduce mortalitatea operatorie de la 50 la 15 la sută.
Astăzi fenolul nu se mai utilizează, deoarece este iritant şi atacă membrana celulei nervoase, fiind înlocuit cu alte substanţe antiseptice.În 1870, metodele antiseptice ale lui Lister au fost folosite în Germania, în timpul războiului franco-prusac, ajutând la salvarea mai multor soldaţi prusaci.
În Germania, în 1878, Robert Koch a demonstrat utilitatea sterilizării cu abur pentru instrumentele şi pansamentele medicale. Chirurgii au început să practice chirurgia antiseptică, ce a implicat această metodă.
În 1891 a fost introdusă sterilizarea la căldură a instrumentelor de către Ernst Von Bergmann.
În 1883 a fost introdusă metoda de sterilizare a halatelor şi a capacelor de către Gustav Neuber.
În 1897 a fost introdusă sterilizarea măştilor chirurgicale (Mikulicz).
În 1890 a fost introdusă sterilizarea mănuşilor de cauciuc de William Halstead.
