De secole, spălatul mâinilor cu apă și săpun a fost considerat o măsură de igienă personală, fiind în general, înglobat obiceiurilor religioase și culturale. Totuși, legătura dintre spălatul pe mâini și răspândirea bolilor infecțioase a fost stabilită corect, din punct de vedere medical, abia acum două sute de ani.
V-ați imaginat vreodată cum ar fi dacă o măsură de igienă importantă, precum spălatul pe mâini, ar fi fost opțională în cazul medicilor chirurgi? În țările dezvoltate, spălatul pe mâini este intens promovat în rândul oamenilor de toate vârstele, dar puțini sunt cei care cunosc începuturile acestei măsuri elementare de igienă.
Ignaz Semmelweis (1818 – 1865), un medic maghiar care lucra la Spitalul General din Viena, este cunoscut ca părintele igienei. În 1846, el a observat că femeile care nășteau într-o instituție medicală de învățământ, asistate de studenții la medicină din respectivul spital, aveau mai multe riscuri de deces în comparație cu femeile care își aduceau pe lume copiii într-o altă secție a spitalului, administrată de moașe. Semmelweis a decis să facă mai multe cercetări, căutând diferențe între cele două secții. El a observat că studenții și medicii mergeau adesea în maternitate după ce efectuau o autopsie. Pe baza observațiilor sale, Semmelweis a ajuns la concluzia că „particule cadaverice” care însoțeau acele autopsii erau aduse din camera de autopsie în maternitate. În schimb, moașele nu au efectuat astfel de autopsii, nefiind deci expuse acestor particule. Descoperirea lui Semmelweis este importantă și în zilele noastre, spălatul pe mâini fiind una dintre cele mai importante măsuri de sănătate publică.
Ca urmare, Semmelweis a impus o nouă regulă, cea care prevede ca doctorii să se spele pe mâini și să își dezinfecteze mâinile cu o soluție cu clor. Rata de deces din maternitatea sa a scăzut simțitor. Aceasta a fost prima dovadă care arăta că spălarea și dezinfectarea mâinilor ajută la prevenirea infecțiilor. Totuși, observația sa nu a fost populară în rândul tuturor, unii medici au presupus că Semmelweis insinua că ei sunt de vină pentru decesele înregistrate, motiv pentru care au încetat să se spele pe mâini, aducând ca argument ideea la modă în acele timpuri, potrivit căreia apa era cauza potențială de îmbolnăvire.
Medici precum Semmelweis nu au mai considerat îmbolnăvirea ca fiind o consecință a spiritelor rele sau a aerului urât mirositor. Mai mult, el a încercat să îi convingă și pe alți medici din spitalele europene de beneficiile spălatului pe mâini, dar fara succes la acel moment.
Dincolo de a fi considerat părintele spălatului pe mâini, Semmelweis este și cel care a implementat un model epidemiologic de prevenire a infecțiilor.
Câțiva ani mai târziu, în Scutari, Italia, Războiul Crimeei a adus un nou campion al promovării spălatului pe mâini: Florence Nightingale. Într-o vreme în care majoritatea oamenilor considerau că infecțiile erau cauzate de mirosurile neplăcute (miasme), Florence Nightingale a implementat spălatul pe mâini și alte reguli de igienă în spitalul la care lucra. Practicile sale au ajutat la reducerea numărului infecțiilor.
Din nefericire, practicile promovate de Ignaz Semmelweis și de Florence Nightingale nu au fost adopate la scară largă în acele vremuri. Abia în 1980, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite (CDC), a identificat spălatul pe mâini ca o modalitate importantă de a preveni răspândirea infecțiilor. În acest fel, au apărut primele recomandări la nivel național privind igiena mâinilor.
În ultimii ani, spălarea mâinilor cu apă și săpun, cât și alte măsuri de igienă, au fost recunoscute ca fiind esențiale pentru sănătate și alimentație.
Acum, când eficiența spălării mâinilor nu mai este pusă în discuție, preocuparea principală este ca această măsură să devină universală. Această provocare, practicarea spălării mâinilor în momentele importante, este asociată cu noi schimbări comportamentale la nivelul întregii populații.
